Ce este euro digital și cum îl vom folosi?
12 februarie 2026
IINS: Salariul mediu net a fost în decembrie 2025 de 5.914 lei, cu 299 lei mai mare decât în luna anterioară
12 februarie 2026

Cât cheltuiesc românii de Valentine’s Day și Dragobete, în funcție de vârsta pe care o au

12 februarie 2026

Valentine’s Day și Dragobetele sunt percepute de români mai degrabă ca ocazii simbolice decât ca momente de consum intens, arată datele Barometrului Sezoanelor Financiare.

Spre deosebire de alte perioade ale anului cu presiune ridicată asupra bugetului, precum sărbătorile de iarnă (63%) sau Black Friday (39%), mai puțin de 10% dintre români declară că au cheltuit mai mult decât de obicei cu această ocazie.

Pentru majoritatea românilor această perioadă rămâne mai degrabă simbolică, fără a genera cheltuieli considerabile.

Totuși, probabilitatea de a cheltui mai mult în Luna Îndrăgostiților crește odată cu nivelul de venit. Astfel, doar 4,1% dintre cei cu venituri sub 3.000 de lei au alocat mai mult decât de obicei pentru ocaziile speciale, în timp ce proporția urcă la 8% în rândul celor cu venituri între 5.000 și 7.000 de lei.

Dragostea se manifestă diferit în funcție de vârstă

Chiar și în rândul celor care consideră Luna Îndrăgostiților o ocazie de cheltuieli mai mari, generațiile adoptă stiluri diferite de a-și gestiona bugetul. Generația Z (persoane născute între 1997-2012) este mai ponderată în perioada sărbătorilor analizate în Barometrul Sezoanelor Financiare (Black Friday, sărbătorile de iarnă, Valentine’s Day și Dragobete, Ziua Copilului), cu 63% dintre tineri care cheltuiesc sub 1.000 de lei, în timp ce Generația X (născută între 1965 și 1980) este mai dispusă să dea mai mulți bani, astfel că 65% dintre aceștia cheltuiesc peste acest prag. Milennialii (născuți între anii 1980 și 1996) tind să fie echilibrați în gestionarea bugetului: jumătate declară cheltuieli sub 1.000 de lei, în timp ce un sfert alocă între 1.000 și 1.999 lei.

Ghidul iubirii inteligente financiar

Specialiștii CFA (Chartered Financial Analyst) recomandă ca în luna februarie, cuplurile să înceapă prin a stabili clar cât sunt dispuse să cheltuiască, astfel încât bugetul să rămână sub control. În acest sens, Ghidul Abracashdabra oferă sugestii practice pentru a analiza ofertele, a evita impulsurile și a transforma gesturile în experiențe memorabile, nu doar în cadouri scumpe. De asemenea, discuțiile deschise despre așteptări și planuri comune, inclusiv financiare, pot întări relația și menține echilibrul bugetar.

„Obiceiurile de consum în perioada Valentine’s Day sau Dragobete sunt o temă nouă de studiu pentru noi și cifrele pe care le-am descoperit în Barometrul Sezoanelor Financiară ne confirmă că merită explorată îndeaproape, pentru o educație financiară mai bună. Aceste sărbători pot fi un prilej excelent de a exersa alegeri financiare inteligente precum stabilirea unui buget clar, evaluarea atentă a ofertelor și orientarea către cadouri sau experiențe care au relevanță reală pentru cuplu. Gestionați astfel, banii susțin deciziile personale și contribuie la un echilibru financiar sănătos, fără a diminua semnificația momentului.”, a declarat Florentina Almăjanu, director general Asociația CFA România.

 

Sursa: Adevărul

Distribuie

Articole similare...

Cât cheltuiesc românii de Valentine’s Day și Dragobete, în funcție de vârsta pe care o au
Acest website folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Citește mai mult